De ce nu ... ?

Cine sintem? Cine putem fi? Normal ca mirajul maselor a atras intotdeauna atentia politicului... Si ce poate fi mai "atragator" pentru politicieni decit un grup organizat, tinar, si cel mai important: cu un crez. Devierea crezului, manipularea grupului si apoi exploatarea acestuia sint pasii care nu vor fi niciodata spusi pe fata sau recunoscuti. Exemple cu politicieni porniti din fotbal, cu capital politic (mai mult de natura electorala decit influenta in sfera politicului) putem da o multime. Toti pot fi amintiti eventual ca sprijin pentru fotbal, dar niciunul nu poate fi numit un "suporter al suporterilor". De aceea suporterii, partea activa a acestora, sint lasati in voia sortii, la cheremul autoritatilor si mai rau , stigmatizati si scosi de la naftalina doar atunci cind e nevoie... Vine campania electorala, cine ne lipeste afisele, protejeaza activistii, imparte promotionalele? Nu recunoaste nimeni, dar sint convins ca suporterii sint, au fost si vor fi exploatati in scopuri electorale. N-ar fi nimic rau in asta, dar noi cu ce ne alegem? Avem pe cineva sa ne apere interesele si drepturile 24 din 24, 7 din 7? NU! Sa vedem ce ar fi de facut... Mai intii sa vedem cine sintem, ca numar... Daca numaram bucurestenii, 3 cluburi mari, cite 10,000 de "inregimentati", total 30,000. In tara, cu o medie (subliniez medie) de 2000, rezulta 80,000. Toal 115000... Sa presupunem ca fiecare mai aduce cu el cel putin un vot, parinti, rude, prieteni: ajungem la 230,000 de voturi la nivel national care ori stau acasa ori se manifesta imprastiat, si se anuleaza reciproc fara a-i ajuta pe cei ce le dau... Acum daca nu v-am plictisit cu matematica sa facem alt calcul: 8 milioane de voturi la nivel national, 35 de europarlamentari, rezulta ca e nevoie de 228,000 de voturi pentru ca un independent (de ce ar fi Tokes singurul?) sa iasa europarlamentar... Legind cele doua calcule, cam cit de greu ar fi sa avem omul nostru in Parlamentul european? Doar pentru noi in ciuda celor care nu ne vor... Foarte greu, spun eu, pentru ca dezbinarea specifica fenomenului ultras, greutatea cu care se trece peste "rivalitati" chiar pentru un interes comun, imposibilitatea de a alege candidatul (primul care imi vine in minte e Calin Misan de la Cluj), opozitia autoriltatilor, sint baricade care stau in calea a ceea ce am putea sa fim...
Dar daca l-am avea? Ginditi-va doar... Merita trecut peste ambitii, rivalitati? Pot astepta acestea o zi?

Ultras si Mos Craciun

N-am sa ascund faptul ca nu m-am considerat niciodata ultras. De ce? In primul rind pentru ca pe atunci cind am inceput sa umblu pe stadioane, regimul de atunci nu permitea nimic iesit din comun, totul trebuia sa fie o masa compacta, cenusie si fara personalitate. La 16 ani cind revolutia a deschis portile spre vest si implicit catre fenomenul care era in floare am reusit sa pun mina pe reviste de specialitate, franceze in special, unde priveam cu un amestec de respect, invidie si admiratie peluzele franceze, ale lui Marseille in special. Primul meci important din '90, cu ASA Targu Mures, derby pentru promovare, a fost un adevarat chin. In naivitatea specifica virstei, ne doream (nu eram singur bineinteles) sa fim si noi ca Dodgers, Yankees sau Ultras Marseille. Am cautat zile la rind spray-uri cu vopsea, material ieftin pentru coregrafie, etc. De unde? rezultatul final a fost : un mesaj reprezentind linia de clasament a ASA din sezonul trecut al diviziei "A" (deci se vroia ironic) si citeva trompete din plastic... ce sa vorbim de steag de gard, etc. Am invatat (initial a venit ca o resemnare) un lucru atunci: nu conteaza cit de mare sau lung ai steagul, important e sa fi linga echipa si sa o sustii indiferent de rezultat. Faptul ca am evoluat il stim toti, doar ca evolutia a fost marcata de concluziile acelui meci. OK, daca putem, facem, daca nu, nu e o tragedie...
Urmaream deunazi pe Romanian Ultras discutii legate de vestimentatie, coregrafii, etc privind ultrasii. Ca e "cool" sa te bati , ca ar fi bine sa fii imbracat nu stiu cum, ca e bine sa fiti citeva mii, ca ar fi bine pentru imaginea ultrasilor, sa se prezinte doar pe stadioane care sa se asorteze cu pretentiile lor. Nu cred ca trebuie sa va explic cit de halucinante (la inceput) si de iritante (pe final) mi s-au parut comentariile unora. Dupa ce mi-am revenit mi-am dat seama ca ultrasul perfect e ca Mos Craciun:
TOTI STIU CA EXISTA, DAR NIMENI NU L-A VAZUT NICIODATA!
asta pentru ca orice ai face, se gaseste cineva sa spuna ca totusi ceva nu e in regula cu tine ca ultras... uite de ce ma felicit ca nu mi-am propus niciodata sa fiu ultrasul perfect, pentru ca prostii tot te vor eticheta: cei ce se cred in fenomen:"tu esti ultras?" iar cei din afara lui:"ce ultras? huligani, derbedei, etc...".

Anii ce au trecut ...